Se iveşte în viaţa noastră o vreme când simţi nevoia să faci o faptă bună. Dai zeciuiala la biserică, mai dai un leu la cerşetorul din autobuz, chiar dacă ştii că te minte când îţi spune că-şi va lua pâine, iar condiţia lui socială rămâne la fel. Mai dai din zacusca ta colegului de apartament, deşi nu te înţelegi bine cu el. Dar, na, dai aşa, să fie! Că vorba aia „Dumnezeu e sus şi vede”. Sau dacă crezi că nu există, se aplică altă vorbă... „oameni suntem!”
Sunt oameni care cred şi-n Dumnezeu şi-n semeni, ei au nevoie de această credinţă pentru a trăi, deşi ni se spune să nu ne încredem în muritori datorită nestatorniciei lor, totuşi o facem... aşa suntem noi oamenii.
Un prieten de-al meu s-a întâlnit zilele acestea cu nefastul. Nu ştiu cum aş putea să-i fiu de folos. Doar spunând că o să fie bine, nu ar ajuta la mai nimic. Cum să încurajezi o inimă frântă cauzată de despărţirea celeia căreia i-a fost „mamă” aproape 7 ani? Nu găsesc nimic care să vindece ruptura inimii ei.
E mereu tristă, când şi când schiţează un zâmbet în colţul gurii, ca să mulţumească pe cel care a spus poanta. Într-o seară glumind i-am spus că suportă relativ uşor situaţia, la care mi-a răspuns că doar ea ştie cum trec nopţile. Atunci mi-am amintit de pachetul de şerveţele aproape gol pe care l-am găsit sub perina ei.
Văzând durerea ei încerc să mă pun în aceeaşi ipostază, sperând că aşa voi găsi un mod de-a fi folositoare. Aş vrea să-i pot spune să nu se îngrijoreze că lucrarea Lui este singura lucrare bună din viaţa noastră, iar noi trebuie să acceptăm voia Sa. Dar nu ştiu cum să o fac astfel încât ea să poată înţelege întocmai.
Incerc să mă ridic deasupra situaţiei şi să privesc problema la rece. Da! Va fi bine! Dar pentru cine? Pentru noi, cei de lângă ea? Binele ei? La urma urmei în ce constă acest bine...!? Peste câteva zile noi vom uita, durerea, însă nu şi ea.
Cei ce suferă au nevoie de aportul nostru, au nevoie să ne ştie că suntem acolo cu întreaga noastră fiinţă. Nu doar acum, dar mai ales atunci când durerea pare să fi plecat sau se resimte mai puţin. Nu poţi să stai indiferent, astfel la rândul tău vei fi abandonat în acelaşi mod. Cum se spune „ochi pentru ochi...”
Lumea din jurul nostru mănâncă, citeşte, ascultă muzică şi mai aruncă în dreapta şi în stângă cu bănuţi meniţi să aline durerea din jur. Ai zice că lumea încearcă să profite de fiecare clipă îngrijindu-se de sine iar din când în când întorc privirea spre urletele sufletelor îngrijorate din jur. Există totuşi o altă lume care nu întoarce doar privirea şi aruncă cu mărunţiş, ci işi fac timp să stea alături de cel în suferinţă iubindu-l.
Suferinţă sau bucuria sunt doar etape în drumul nostru prin viaţă. Secretul este să ştim să ne bucurăm de tot ce ne este dat: suferinţă sau bucurii, sau ambele împletite într-o taină cunoscută numai de Dumnezeu.
Estera Opre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu