Iubirea şi frumuseţea

Facerea lumii culminează în gradina raiului, care avea pomi frumoşi la vedere şi "buni la gustare", iar în mijlocul lor, "pomul vieţii".

Pomii erau frumoşi pentru că dădeau viaţă. Dragostea omului este legată de "pomul vieţii". Omul găseşte în pomi şi plante, o sursa de hrană, de imbrăcăminte, de adăpost, de inspiraţie. Vorba: "cine taie un pom sau smulge o floare, ucide un om", se deduce din realitatea că pomii şi florile produc oxigenul necesar vieţii omului si-i prelungesc dragostea de viaţă. Frumuseţea este un izvor de iubire, după cum iubirea este izvor de frumuseţe. Iubirea face fermecatore toate lucrurile asupra cărora se aşează. Iubirea este cea mai esenţială virtute. Prin incercarea de a o descrie n-o putem defini, caci iubirea trebuie trăita, întrucât ea este o acţiune etică. Trăirea îînalţă această virtute şi duce fiinţa omului pe o cale de glorie. De aceea, Sfânta Scriptură consideră iubirea o manifestare văzută a frumuseţii umane.
Iubirea este cheia şi unitatea de măsura a faptelor care se ridică peste lume, iar idealul omului, se concentrează în noţiunea de dragoste faţa de cel care este coroana fapturilor: omul. Sfânta Scriptură semnalează, de la început, aspectul văzut al iubirii, când zice: "Iubeşte pe tatăl tău şi pe mama ta!... " (Exod 21:12). Ceea ce reprezintă copiii ca valoare, este în mare parte opera părinţilor. Copiii sunt datori să-i respecte, să-i iubească şi niciodată nu trebuie uitat ce au facut părinţii pentru noi. De aceea, datoria noastră faţă de ei primeşte încă din Vechiul Testament caracter de lege.