Lupta noastră cea de toate zilele

La început de an toţi îşi privesc viitorul plini de speranţă şi promisiuni de bine, şi totuşi unii parcă şi-au pierdut toate nădejdile. Deşi în mintea şi inima lor lucrurile sunt clare, împlinirea promisiunilor e undeva departe şi totuşi aproape. O nouă zi începe plină de planuri şi speranţe noi iar lucrurile rulează conform planului, până când trecutul renaşte pentru a nu ştiu câta oară pentru a dărâma templul pe care încerc să-l zidesc. Să mă cert cu Cel Drept, care răsplăteşte din când în când după ce-ai făcut... nu îndraznesc!
Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ne-ar răspunde la toate rugăciunile, care, binenţeles noi le considerăm absolut după voia Lui.
Citeam azi în cartea Dezamagit de Dumnezeu a lui Filip Yancey că "Suferinţa nu înseamnă doar capacitatea de a face faţă dificultăţilor, ci şi puterea de a le transforma în glorie". De aici înţeleg că este importantă atitudinea cu care privim în viaţă. Alegi să ai o atitudine de învingător sau trăieşti drama celui care îşi începe fiecare zi cu lupta pe care nu a terminat-o ieri.
Cel mai greu este să mă obişnuiesc cu jocul vieţii. De exemplu, azi e o zi deosebită, deşi iarnă geroasă dar parcă şi soarele îndrăzneşte să se arate pentru scurt timp, ca mai apoi să vină mâine, când acelaşi soare parcă cedează în lupta cu gerul şi preferă să stea ascuns, lăsând loc norilor şi îngheţului să stăpânească peste lume.
Aceasta însă este drumul omului în viaţă. Uneori, deşi încerci din răsputeri, oricât ai încerca să te debarasezi de anumite bagaje nefolositoare, parcă mai rău te încurci printre iţe şi rămâi blocat, până pentru o vreme... când îţi dai seama că poate nu trebuia să te zbaţi de unul singur; El vrea să-ţi ofere sprijinul, dar în ce constă asta?
Stăteam cu El într-o zi, şi-mi spunea să cânt de bucurie, să jubilez... deşi inima-mi plângea! Lucrul care ma ajută ca în orice circumstanţă să simt dragostea şi bucuria lui Dumnezeu, este o încredinţare mai presus de orice îndoială că este chiar lângă mine, deşi parcă nu mişcă nici un deget pentru a-mi oferi ajutorul mult sperat. Cu toate acestea eu vreau ca idealul bucuriei mele să fie expresia iubirii divine.
Rămân cu această încredinţare şi aleg să întâmpin viaţa cu hotărâre şi curaj, indiferent de obstacolele care apar; nimic nu este de netrecut, şi în plus am certitudinea că "Pot totul în Cristos care mă întăreşte!" (Filipeni 4:13).