joi, 7 mai 2009

Ziua Europeana a Operei, si la Bucuresti


Opera Nationala Bucuresti (ONB) va organiza pentru iubitorii genului liric, in cea de-a doua saptamana a lunii mai, un eveniment special, pe langa Ziua Europei, data de 9 mai fiind dublata de o semnificatie deosebita pentru teatrele lirice: Ziua Europeana a Operei.
Pentru a puncta aceasta dubla sarbatoare, opera bucuresteana, care, din 2008, face parte din Asociatia Opera Europa, se alatura incepand din acest an teatrelor lirice care sarbatoresc Ziua Europeana a Operei, oferind publicului, sambata, spectacolul “Macbeth”, de Giuseppe Verdi (foto), cu participarea extraordinara a baritonului Serghei Murzaev.
Alaturi de baritonul rus, isi vor da concursul artistii Silvia Sorina Munteanu, Sorin Draniceanu, de asemenea invitat in distributie, Marius Manea, Liviu Indricau, Antonela Barnat, Stefan Schuller, Ionut Gavrila. Solistii, corul si orchestra ONB vor evolua sub bagheta dirijorului Iurie Florea. Artistul rus a absolvit Conservatorul de Stat din Moscova in 1992, devenind solist al Teatrului Balsoi inca din anul 1991. Murzaev este laureat al unor importante competitii internationale de canto, precum “Mihail Glinka” (1991), “Mario del Monaco” (Italia, 1992), “Luciano Pavarotti” (SUA, 1992). Pe langa colaborarea sa cu teatrele Balsoi si Mariinski, el a cantat pe toate scenele importante ale lumii, interpretand roluri precum Oneghin din “Evgheni Oneghin”, de Piotr Ilici Ceaikovski, Iago din “Othello”, Macbeth din opera omonima, Rigoletto din lucrarea cu acelasi nume, Renato din “Bal mascat”, de Giuseppe Verdi.
La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al Afacerilor Externe, si-a prezentat propunerea privind crearea unei Europe organizate, indispensabile pentru mentinerea relatiilor de pace. In prezent, ziua de 9 mai a devenit un simbol european si o ocazie de a organiza, in toate domeniile, activitati care sa aduca Europa mai aproape de cetatenii sai. Ziua Europeana a Operei a fost sarbatorita pentru prima data in anul 2007, cand teatre de opera de pe tot continentul au organizat impreuna un eveniment european pentru a marca aniversarea a patru secole de opera. Spectatorii si criticii, publicurile traditionale si noile publicuri au fost invitate sa (re)descopere lumea fantastica a operei.
Preluat de pe infoportal.ro

Niciun comentariu: