duminică, 9 august 2009

Inundaţi cu saramură şi promisiuni


COD ROŞU. Locuitorii din Ocnele Mari sunt din nou în alertă: pământul o ia la vale şi casele sunt în pericol.

La Ocnele Mari, pământul a început să se surpe din nou, ieridimineaţă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a instaurat cod roşu pentru că există pericolul ca zona să fie inundată cu saramură. Craterul salinei din Câmpul I de sonde s-a extins la aproape 1.500 de metri pătraţi, având o adâncime de aproximativ 70 de metri. Două case au fost imediat evacuate şi, în funcţie de cum evoluează situaţia în următoarea perioadă, inspectorii ISU urmează să stabilească dacă vor fi mutate familiile din alte opt case.

„Saramura este direcţionată prin pompare şi natural către celelalte câmpuri”, a explicat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Urgenţă Vâlcea. Exploatările masive de sare din Ocnele Mari înghit mii de metri pătraţi de teren, iar dezbaterile pe subiectul strămutării se poartă din 2001, între cei 57 de oameni care trăiesc în zonă şi autorităţi. Celor care s-au hotărât să evite dezastrul şi să se mute, Ministerul Economiei s-a angajat să le construiască locuinţe noi, la Căzăneşti, un cartier de la periferia oraşului Vâlcea.

Oamenii spun că lucrările au început în luna mai, însă s-au oprit la fundaţie, în urmă cu două luni. „Construcţiile au fost sistate din cauza lipsei de fonduri”, susţine primarul Petre Iordache. Cu toate acestea, edilul spune că locuinţele vor fi gata până la toamnă şi că se vor muta şase familii.

Până când vor fi terminate casele, în caz de pericol, singura variantă care le rămâne e tabăra Ocniţa, o construcţie cu două etaje, fără apă şi fără canalizare. Operaţiunea de prăbuşire controlată a tavanului cavernei de la fosta mină de sare din Câmpul I de sonde a început pe 15 iulie şi va dura aproximativ trei-patru luni.

ÎN MINĂ

Drumul sării

Exploatările de saramură la Ocnele Mari se fac din 1958, iar în prezent, minele sunt administrate de societatea Conversmin SA. Saramura ajunge la uzinele Govora şi Oltchim, care o folosesc la fabricarea sodei. Exploatarea cuprinde Câmpul 1, care urmează să se închidă; Câmpul 2 care a fost închis, iar Câmpul 3 şi 4 sunt zonele active din care se extrage saramură. Câmpul 1 este singura zonă în care mai locuiesc oameni. Primele surpări în Ocnele Mari au avut loc în anul 2001, când mai multe case au fost înghiţite de pământ. Apoi, în 2004 şi la sfârşitul lui 2005, tot din cauza surpărilor, oamenii au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile.



AMENINŢARE. Exploatările masive de sare din Ocnele Mari au înghiţit mii de metri
pătraţi de pământ

Preluart de pe evz.ro

Niciun comentariu: