miercuri, 24 iunie 2009

Adolescenţii nu cred în Dumnezeu


Cercetarea a arătat că 66% din adolescenţi nu cred în existenţa unei divinităţi, 50% nu s-au rugat niciodată, iar 16% nu au călcat până acum la biserică.
Tinerii consideră familia, prietenii, banii, muzica şi programele reality-show mai importante decât credinţa. Studiul a fost realizat pe 1.000 de adolescenţi cu vârste între 13 şi 18 ani de editura Penguin cu ocazia apariţiei controversatului roman al lui Kevin Brooks, „Killing God“ („Ucigându-l pe Dumnezeu“, în traducere aproximativă).
Autorul cărţii a spus că nu-l surprinde rezultatul sondajului. „Parte din motivul pentru care am scris «Killing God» a fost dorinţa de a explora atitudinea tinerilor de astăzi, în special a celor cu vieţi dezorganizate, faţă de religie“, a explicat Brooks.
Doar trei din zece adolescenţi cred în viaţa de apoi, în timp ce 41% cred că nu i se întâmplă nimic corpului după moarte. Un purtător de cuvânt al Church of England a spus că adolescenţii de astăzi nu prea ştiu în ce cred, în timp ce liderul British Humanist Association a concluzionat că tinerii nu mai au nevoie de o religie pentru a avea valori.

Preluat de pe adevărul.ro

Un comentariu:

Dan Gheorghe spunea...

astea sa fie rezultatele asa-zisei educatii religioase care se face de ani buni in scoala?...