sâmbătă, 4 iulie 2009

60% din români nu iau concedii


Circa 60% dintre românii în vârstă de peste 15 ani nu intenţionează să plece în concediu anul acesta, se arată într-un studiu al companiei de cercetare GfK România. Iulie şi august vor fi cele mai bune luni pentru vacanţă, iar majoritatea românilor visează la o vacanţă pe malul mării

Obiceiurile de vacanţă ale românilor legate de destinaţii şi transport nu se modifică semnificativ în acest an, deşi România trece printr-o perioadă plină de schimbări. În jur de 60% dintre românii cu vârste peste 15 ani nu intenţionează să îşi ia concediu în 2009, păstrându-şi obiceiurile de anul trecut. Aceştia sunt mai degrabă persoane cu vârste peste 55 de ani din Moldova şi Oltenia, din mediul rural, cu studii primare şi venituri pe familie mai mici de 1.000 lei, se arată în studiu. Cei care pleacă în concediu beneficiază în medie de două săptămâni şi jumătate libere pe an, iar lunile iulie şi august reprezintă cel mai des aleasă perioadă pentru petrecerea vacanţei. Staţiunile aflate la malul mării, atât din ţară, cât şi din străinătate sunt considerate cele mai atractive, fiind alese de 39% dintre cei care iau vacanţă şi anul acesta. Muntele reprezintă, de asemenea, un punct de atracţie pentru 22% dintre persoanele care au concediu, în special pentru cei din Dobrogea şi Bucureşti.

"Circa 13% dintre români nu s-au decis încă unde vor petrece vacanţa, iar 20% ştiu sigur că vor sta acasă, deoarece situaţia financiară nu le permite o altă opţiune", se mai arată în studiul citat.

Anul 2009 nu se arată bun pentru operatorii din turism. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele cinci luni ale acestui an au însumat 2,03 milioane, în scădere cu 14,8% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, 77,8% din total reprezentând turişti români, potrivit datelor INS. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în ianuarie-mai au însumat 4,6 milioane, în scădere cu 20% faţă de cele din perioada similară din 2008. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în perioada menţionată a fost de 21,9% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 6,6 puncte procentuale. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele cinci luni de 2,7 milioane, în scădere cu 13,3% faţă de anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (95,3%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 64,5% din totalul sosirilor vizitatorilor străini, pe primul loc situându-se Ungaria (39%), urmată de Bulgaria (20,2%), Germania (8,9%) şi Italia (8,3%).

În luna mai, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 550.700 de persoane, în scădere cu 10,6% faţă de cele din aceeaşi lună din 2008.

Preluat de pe infoportal.ro

Niciun comentariu: