marți, 14 iulie 2009

Producătorii de „margarină nouă“ îşi fac reclamă cu grăsimile „bune“


Unt sau noua margarină? Argu­mente pro şi contra în favoarea fiecărui aliment există, având în vedere noile procedee de procesare a acestora. Producătorii susţin că margarina existentă astăzi pe piaţă se obţine printr-un proces de fabricaţie care nu mai este acelaşi cu cel din trecut. Medicii rămân însă sceptici şi recomandă, în continuare, untul. „Aproximativ 98% din margarinele tartinabile existente pe piaţa din România nu sunt produse cu ajutorul uleiurilor vegetale parţial hidrogenate, ca în trecut, pentru că s-a dovedit că, în procesul de hidrogenare parţială, apărea şi un procent de acizi graşi trans, care au un efect negativ asupra sănătăţii. Margarinele de generaţie nouă se obţin prin amestecarea uleiurilor vegetale cu o cantitate mică de grăsime vegetală de palmier interesterificată şi cu apă. Uleiurile utilizate pentru producerea margarinei sunt uleiuri vegetale naturale, precum cel de floarea-soarelui, de rapiţă, de soia sau de in oleaginos”, susţine Stoian Iozu, director tehnic la o companie producătoare de margarină. Medicii nu sunt, însă, atât de optimişti.
„Personal, le recomand pacienţilor şi, mai ales, copiilor, să consume unt, şi nu margarină, în cantităţi mici, cu 65% grăsime. Spre deosebire de margarină, untul este un produs natural şi, în plus, aduce şi un strop de calciu”, explică dr. Julieta Cristescu, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, în cadrul Institutului „N. Paulescu” din Bucureşti. Prof. dr. Dan Cheţa, preşedintele Fundaţiei Pentru Alimentaţie Sănătoasă, spune că margarina tartinabilă este produsă din uleiuri şi grăsimi vegetale, fiind astfel o sursă importantă de vitamina E şi grăsimi „bune”. „Margarina conţine acizii graşi esenţiali, Omega 3 şi Omega 6, de care corpul uman are nevoie în fiecare zi, însă nu îi poate produce singur. Grăsimile esenţiale constituie o componentă majoră a membranelor, care înconjoară toate celulele din corpul uman. Mai mult, grăsimile esenţiale sunt necesare pentru o creştere şi dezvoltare normală, precum şi pentru sănătatea inimii şi a arterelor. Prin urmare, oamenii trebuie să îşi procure aceste grăsimi printr-o dietă zilnică sănătoasă”, consideră prof. Cheţa.


Preluat de pe gandul.info

Un comentariu:

Unknown spunea...

Mancati ce va place! daca va place margarina, mancati margarina. daca va place unt, mancati unt! daca va plac amandoua, mancati de-amandoua. dar totul in limitele bunului simt alimentar, pentru ca excesele nu sunt niciodata bune! in ce priveste naturalul celor doua produse, nu inteleg de ce se face diferenta asta intre unt-natural si margarina-nenatura. untul e facut din grasimi animale care trec prin fabrica si sunt procesate pentru a putea fi consumate (sper ca nu isi inchipuie nimeni ca vacuta face direct unt :-) ), iar margarina este facuta din grasimi vegetale care trec prin fabrica si sunt procesate pentru a putea fi consumate. diferenta? unul e de origine animala, altul de origine vegetala. nu se pune problema de natural-nenatural, sa fim seriosi. trebuie doar sa stai cu cateva secunde in plus sa te gandesti la asta :-) Iar cel care detaliaza opinia despre margarina nu e un medic oarecare, e directorul de cercetare de la institutul de diabet, nutritie si boli metabolice paulescu.